Fade away

Oare asta e noroc? Incep sa ii dau dreptate lu' mami cand mi'a zis ca in viata e un anumit echilibru, astea sunt legile naturii. Dupa ploaie, rasare si soarele. Nu'mi vine sa cred ca inca imi este alaturi, ca ma iubeste asa cum sunt, cu nebuniile si fixatiile mele, indiferent de cat de nesufirita sunt sau cat de mult il fac sa sufere...nu'mi reprosaza nimic. Ma accepta pur si simplu. Ma priveste de parca as fi un ideal, ceva perfect, ceva unic, ceva ce n'a mai intalnit niciodata, ma trateaza ca pe o piesa fragila de muzeu...si m'a lasat fara cuvinte. Nu credeam pana in momentul de faza ca exista o asa persoana. E fascinant. Si cel mai important, ma iubeste. Asta nu prea pot sa inteleg. Cum de ma iubeste? Hmmm...ce zic? Habar n'avem noi ce e aia iubire. Sau poate avem o vaga idee, dar nu iubirea aia...in fine, o sa vina si vremurile alea. Hai sa nu ne grabim si sa savuram momentul. Ma intreb oare cat va dura. Mereu? Nu, a mult prea mult spus. Desi spune ca nu ar mai vrea sa se termine niciodata, "niciodata" e un cuvant mare pentru o situatie atat de neinsemnata. Neinsemnata in general, dar pentru noi inseamna foarte mult. Tocmai de asta nu prea imi pasa ce inseamna pentru altii. Dar...bineinteles ca trebuie sa existe si un "dar", ca daca nu ar exista acest "dar' nu ar mai fi nici postarea asta nevinovata, scrisa intr'un moment in care autoarea bate campii in lipsa de alte ocupatii constructive. Acum sa revenim la oile noastre (mele =D) Dar...ma simt ciudat, pentru ca nu pot spune ca simt intocmai acelas lucru pentru el. Imi pare atat de rau ca l'am ranit si nu merita. Stiam ca pana la urma o sa se intample si asta...si regret. Oricum, m'a iertat. Sincer vorbind, daca mie mi'ar fi facut cineva ce i'am facut eu...ar fi iesit urat. Imi pare chiar rau ca trebuie sa treaca prin asta (din nou) din cauza mea. In schimb, ma face sa inteleg ca exista oameni care te plac pentru ceea ce esti, oameni pe care te poti baza oricand. Oameni care merita sa fie iubiti.