the end of the line.

hehe, si uite c'am ajuns iar la final de capitol. ultimele zilele ale lui 2011. a mai trecut un aaaaan. un an in care s'au intamplat o gramada de chestii geniale, in care ne'am schimbat, ne'am maturizat, am gresit, ne'am promis ca n'o sa ne mai repetam greselile, si'o sa invatam din ele, am evoluat. si, cel mai important, am inteles unde mi'e locul, si asta datorita unor anumiti oameni, de care acum nu mai stiu nimic, si'mi pare rau sa aud ca "mai bine imi trageam un glont in cap decat sa te fi cunoscut pe tine". sad, but true. am cunoscut alti oameni minunati, unii au plecat, unii au ramas, unii s'au schimbat, unii sunt departe, unii ma urasc din tot sufletul, unii inca tin la mine, cred. dar, anul asta a fost special, pentru ca, well, am trecut prin atatea faze retardate cu atatia oameni genial de retardati, cu care am ras, am plans, am baut pana ne'a iesit pe ochi, am descoperit alte chestii noi si geniale. si, mi'am dat seama ca, indiferent de ce se intampla, ceva o sa ramana mereu neschimbat, ceva ce ne uneste, ne face sa ne simtim bine, ne defineste, ceva ce m'a facut sa imi dau seama unde si cu cine trebuie sa fiu, sa inteleg cine sunt si incotro o s'o apuc. si cred ca stiti despre ce e vorba: muzica. da, metalele mele prestioase, care o sa imi reaminteasca mereu de momentele alea, de anumite persoane, de cum obisnuiam sa fiu si cum sunt acum, de visele despre care majoritatea imi spun ca o sa piara odata cu varsta. nu, ele o sa ramana, si muzica o sa le tina in viata.

de'asta a fost special anu' asta. si, bineinteles, pentru ca tot ce'am facut, am facut pentru ca ne place, si am dus totul la cote maxime. ne'am distrat fix cum am vrut, am facut tot ce'am vrut, am simtit ca traiesc. IT WAS SO FUCKIN' HARDCORE. si, tot ce'mi doresc pentru anul care vine, e sa fie macar la fel de mirific ca si asta. poate, chiar mai mult de'atat.

so, asta'i ultimul meu post pe anul asta.

HAPPY NEW YEAR!

unde s'au dus,unde'au apus..

iarna...

sfarsit de semestru, sarbatori, ca'n fiecare an. zapada inca nu avem, dar ne descurcam. si, bineinteles, iar ajung cu gandul la cum eram acum un an. si ajung la aceleasi concluzii. ca m'am schimbat prea mult, prea repede. oamenii pe care atunci ii vedeam zilnic si faceam toate chestiile impreuna, parca nici nu mai exista. am uitat unii de altii, ne'am gasit fiecare alti oameni cu care sa ne petrecem timpul si pe care sa ii iubim. mi se pare asa frustranta chestia asta, cand trebuie pur si simplu sa lasi in urma..tot. si deodata iti schimbi toate obiceiurile si principiile. si dupa ti'e dor, da' nu mai ai ce sa faci, pentru ca, well..a trecut. si trecutul e..istorie.
si chiar daca zic ca m'am schimbat atat, ceva a ramas la fel. aceeasi chestie mica care se ascunde sub un ambalaj rezistent si incearca sa para fioroasa, dar tot boceste pe Snuff, si ii e dor de un anume X, ii e dor de imbratisarea lui si inca i se inmoaie picioarele cand il vede, si ii lipseste sa fie "indragostita", apoi sa boceasca iar pentru ca X nu simte la fel. la un moment dat, toti ne intoarcem la esenta. dar acum, in sfarsit, sunt cat de cat in echilibru. si e foarte bine asa. si sper ca macar de data asta, pentru numele lu' Chuck Norris, sa tina. pentru ca acum n'o sa mai bocesc cand o sa fiu parasita, o sa ii tai capu' respectivului si'o sa mi'l pun pe perete. haha.
lasand la o parte asta, joi m'am carat de aici. ma retrag, in liniste, la locu' meu de veci. acolo unde ma duc mereu cu gandul ca abia astept sa ma intorc acasa, si cand trebuie sa plec, nu mai vreau. si asta din cauza aceluiasi X, care exact atunci cand ma decid ca am terminat de tot cu el, apare de nu stiu unde si imi da peste cap viata perfecta ingropata in sticle goale, pachete de tigari, care ruleaza pe ritumuri grele de metale si "distractiile" curg, amintindu'mi ca, candva, am fost si eu un copil care iubea. dar nu care iubea sa faca chestii retardate, sau care o iubea pe R. , nu. care il iubea pe el, intr'un fel sau altul. totusi, mai conteaza oare? nu. eu m'am schimbat, el s'a schimbat, lumile noastre s'au schimbat. si tin sa mentionez ca bat campii iar despre asta deoarece ma pregatesc sufleteste pentru momentu' ala cand o sa imi apara iar in fata, si'o sa raman spechless. si de data asta o sa trec mai departe, fara niciun resentiment, just like "fuck you".
trecand si peste asta, mai e o saptamana pana la Craciun. si sunt sigura ca Mosu' stie ce'mi doresc de fapt. dat fiind faptul ca n'o sa pot sa fiu langa persoanele la care tin cel mai mult, vreau sa spun c'o sa le simt mult lipsa. ar fi fost dragut macar asta sa primesc si eu de Craciun, dar ma multumesc si cu un bilet la Arch Enemy. mwhaha.

all for now. Merry Christmas to all of you!

44.

postu' asta e pentru o persoana foarte speciala, pentru ca azi e o zi speciala. e ziua lu' mama. dap, draga de mama, care implineste 44 de ani, si in loc sa stam acasa si sa sarbatorim ca o familie normala, mergem la Domination! in familie, ce'i drept. tocmai de asta scriu aici, pentru ca am inceput sa'mi dau seama din ce in ce mai clar ca..fara mama as fi moarta de foame, sau ingropata in tone de jeg, sau treburi de genu'. si cum am scris despre atatea persoane care au insemnat ceva pentru mine, merita si ea un loc aici. well, vreti sa stiti cate ceva despre mama? pai..de unde sa incep..ma bate la cap in fiecare zii, sa fiu cuminte, sa o sun cand plec de acasa, sa am grija cum traversez strada, sa nu imi uit abonamentu' de buz acasa, sa nu beau bere cand ma duc pe undeva, sa nu ma incurccu cine nu trebuie, si ma super streseaza cateodata. dar vreti sa va mai zic ceva despre ea? toate pierce'urile pe care le am sunt date de ea, imi cunoaste cred ca toata gasca, da tigari tuturor milogilor care n'au, face o cafea super geniala, stie o gramada de cacaturi pe care le'am facut, si tot la ea am ajuns sa'mi plang de mila, merge cu noi la concerte, asculta metale, si imi adora tricou' cu Septic Flesh. si o iubesc. si nu numai eu. toata lumea o iubeste pe mama. pentru ca, well, e mama, si e geniala! so.. la multi ani mama! te iubiiiiiiim mult! <3

dau doua beri goale pentru una plina, cine se combina?

heya bitchiz. asa cum probabil v'ati obisnuit, nu stiu cum sa incep. si cum de ceva timp am terminat cu filozofiile vietii si suferinte, transpuse in cuvinte sau mai stiu eu ce, m'am hotarat sa tranform blogu' intr'un jurnal sau..kind of. deeeci, o sa bat putin campii despre ce s'a mai intamplat in minunata mea lume roz cu ponei, sclipici si stelute.
well..singura si parasita, again :)) m'am obisnuit. alt concert, alt tip, alta poveste, alt refuz. normal, ca eu's buna doar o seara. sau doar o saptamana. apoi urmeaza replica "stii, mai bine ramanem prieteni". and we'll never speak to each other again. mnoh..la un moment dat devine frustranta chestia cu one night fun..cand apare acel X si te gandesti ca asta e ok, si chiar ai vrea sa dureze, si'ti faci tot felu' de scenarii in cap, cum o sa mergeti prin zapada tinandu'va de mana, si o sa va incalziti unu' pe altu', si c'o sa fie super draguuut. si dupa..spuf. o saptamana, exact atat a durat visarea mea. in ultima vreme m'am lovit prea des de realitate, deci, am cam incetat sa mai sper la dragostea ideala and bullshit. adica, serios, la varsta asta n'o sa isi gaseasca nimeni iubirea vietii lui, so, profit de timpu' pe care il am, si incerc sa traiesc fiecare moment, cat pot de mult. chiar daca a doua zi dimineata totu' e scrum, ramanand doar o amintire seaca, si'un gust vag de alcool.
si, pe langa asta, am racit. ca dracu. ih, nu ma suport cand sunt bolnava. eu care nu stau in loc toata ziua, mereu pe drumuri, ba cu unu', ba cu altu', sa stau in pat si sa beau ceai. -.- meh. parca deja'mi imaginez, joi seara, X o sa fie cu iubitica lui la Trooper si'o sa se iubeasca pe "Amintiri", si eu o sa fiu la Infected Rain, in pogo. super tareeee. sau, o sa stau acasa si'o sa bolesc. asta ramane de vazut. cert e ca mi'am dat intr'un final seama ca nu's genu' de om care sa aiba nevoie de "relatii" sau de un tip ca sa se distreze si sa se simta bine. si, intr'un fel, cred ca mi'am gasit locu' pe planeta asta. in sfarsit, ma simt al dracului de bine in pielea mea. si nu stiu cum cacat am ajuns sa vorbesc despre asta, dar, daca nu ma asculta nimeni, aici pot sa aberez caaaat vreau. in fine. mic sfat pentru tipele parasite care isi plang de mila si sufera dupa un dobitoc: are balta peste. aa, si n'ajuta cu nimic daca iti plangi de mila pe blog, spunand ca'l iubesti si'l vrei inapoi. been there, done that. el n'o sa iti citeasca niciodata strigatele disperate, sau daca le va citi vreodata, n'o sa'l miste cu nimic.


si, ca un sfarsit minunat pentru un post atat de handicapat:

ma iubesc. MULT. happy fuckin' end. xx