Asa nu!

A mea 'lunga' viata nu are prea multe capitole. E ca un circuit cu becuri legate in serie. Se arde unu', se ard toate. Asa e si in capu' meu. Un capitol trist le intristeaza pe toate...intr'un fel. Hai sa incep o viata noua. Un capitol nou. Unul mai fericit, fara regrete, fara suferinta, fara tristete, fara griji. Oare asa sa fie? No...nu cred. Nu exista sat fara caini. Fiecare capitol din viata unui om are parti mai bune si mai putin bune. Fiecare are si o doza de tristete in el. Vorba aia, lucrurile bune vin in portii mici. Sunt fericita trei zile si sufar trei luni. Ce afacere profitabila! Acum, asta este. Ironia sortii. Pana la urma, daca tot ar fi numai in roz, nu ar mai fi nici o bucurie in viata. Da nici chiar asa! Bun, acum sa zicem ca as incepe o 'alta viata', si as uita toate lucurile rele intamplate pana in momentul de fata. Da' orice poveste, cat ar fi ea de trista, tot are un final fericit. Sau cel putin asa cred eu. Zic ca nu pot sa (il) uit, dar defapt nu vreau. Nu vreau sa uit. Sunt prea multe ca sa le uit. In fine, merg si eu pe incredere si zic ca timpul o sa stearga urmele, desi stiu ca nu e asa. Si totusi, am realizat ceva. Ceva important, as spune. In viata nu trebuie sa suferi. Nu trebuie sa iti pese decat de cei carora le pasa de tine. Nu trebuie sa pui la suflet tot ce auzi. Trebuie sa si uiti unele lucruri, chiar daca nu vrei. Trebuie sa pui punct uneori, chiar daca vrei sa dureze o vesnicie. Trebuie sa ierti, chiar daca tu nu ai fost iertat. Dar cel mai important, trebuie sa iubesti. Iubesc, desi eu nu sunt iubita. Mare durere sa iubesti, dar mare nenorocire sa scapi de aceasta durere. Ca sa poti sa iubesti, trebuie sa si ierti. Cateodata, oamenii spun lucruri pe care nu le simt cu adevarat. Si eu am facut asta. Fara intentie. Pur si simplu, s'a intamplat. Si lucruri de genul se intampla fara sa iti dai seama. Dar mai pot sa repar ceva acum? Raul e deja facut. Nu pot decat sa imi cer iertare. Regret din tot sufletul ce am facut. Singurul lucru pe care pot sa il fac acum e sa astept. Astept sa iti dai seama cat de rau imi pare.

In memoria unei prietenii

O amintire vaga imi umbla printre ganduri. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva, dar nu am cu cine. Si gandindu'ma la trecut, mi'am adus aminte de o persoana cu care imi era foarte usor sa vorbesc. Puteam sa stam ore intregi la telefon si sa dezbatem tot felul de subiecte. De la problemele noastre, la problemele altora, pana la teoria relativitatii iesitului afara. Imi placea sa vorbesc cu el. Stiti ceva? Desi in tot timpul asta (si a trecut destul timp) i'am purtat pica, imi e dor sa vorbesc cu el. Imi lipsesc discutiile interminabile despre "gravele urmari" ale unui pupic, predicile despre faptul ca ar trebui sa incerc ceva inainte sa zic "nu imi place! scarbos!", sfaturile bune sau mai putin bune, ideile lui "geniale" si tot restul. Totusi, au fost si clipe frumoase. Chiar daca s'a dus pe apa sambetei asa-zisa noastra prietenie, nu vreau sa uit toate astea. Sunt maruntisurile care imi fac viata mai colorata. Pacat ca a ramas doar o amintire. Cine stie, poate o sa dezgropam si trecutul candva.

In amintirea unui zambet si a unei prietenii pierdute printre false sentimente...

De ce?

E atat de ciudat. E atat de aiurea. Viata e aiurea. Imi vine sa...nu stiu ce imi vine sa fac. Vreau sa plec si sa le las pe toate in urma. Vreau sa o iau de la capat. Defapt nici nu stiu ce vreau sa iau de la capat. Nu stiu. Nu vreau. Nu pot. N'am chef. Nu mai suport. Ma doare. Nu'l inteleg. Nu ma inteleg nici pe mine. Nu inteleg viata. Incep sa ma intreb "De ce?". Imi doresc sa stiu. Vreau adevarul. Vreau sa stiu. Ce simte. Ce crede. Dar imi dau seama ca nu pot sa stiu. Pur si simplu soarta nu vrea sa imi spuna adevarul. Ma minte. Ma mint pe mine. Ma mint ca o sa fie bine. Dar nu o sa fie. Sau o sa fie? Dracu' stie. Eu nu. Nu mai stiu nimic. Nu mai inteleg nimic. Nu mai vreau sa inteleg. Vreau sa las tot sa treaca, sa curga. Sa treaca pe langa mine si sa nu ma afecteze cu nimic. Vreau doar sa se duca. Sa se duca si sa ma lase in pace. Dar nu. Tot se prabuseste in jurul meu. Si ma simt din ce in ce mai singura. Din ce in ce mai multi oameni imi sunt alaturi, dar eu ma simt tot mai singura. Cred ca nu am nevoie sa le pese lor. Vreau sa ii pese lui. Si degeaba vreau eu, ca eu multe vreau dar nu e posibil. Oare cer prea mult? Oare e imposibil ce vreau eu? Oare? Habar nu am. E prima data in viata mea cand nu stiu ce sa fac. Nu stiu ce sa cred. Nu stiu ce sa mai zic sau ce sa nu zic. Nu stiu. De ce? De ce e atat de greu? De ce e atat de rece? E ceva gen "dust in the wind". Simt ca ma destram in miiiii de bucatele pe care le duce vantul unde vrea el. Ma simt inutila. Simt ca nu am un rost. Nu imi gasesc locul. Desi stiu ca aici e locul meu, ca in alta parte unde sa ma duc? Sa plec la balamuc? O fi mai bine asa?Din nou: habar nu am. Sunt atatea intrebari fara raspuns care imi rastalmacesc gandurile. Si mai vine si vacanta. Sa vina odata! Dupa alea 3 luni chiar ca o sa fie 'dust in the wind'. Sper sa ramana doar o amintire vaga. Eu nu vreau sa se termine. Nu! Nu vreau! Acum, asta este. Toate trec ba! Da'le dracu! Trec, dar lasa urme. Trec, dar nu se uita. Trec, dar in urma lor tot ramane ceva. Ceva atat de special incat nu pot sa uit. Niciodata. O sa treaca anii. Ca doar nu sta timpul in loc. Doar am eu impresia ca sta. Si a mai trecut un an. Pf...si mai e putin si vine si a7a. Inca un hop in viata asta aiurea. Un nou inceput. Vreau sa incep un nou capitol. Mi'e frica sa renunt la ce am...mai degraba am avut. Dar la unele chiar trebuie sa renunti. Ca si daca le tragi dupa tine si nu vrei sa le lasi in urma, tot nu faci nimic. Defapt, nici nu stiu de ce vorbesc atat de general, ca, pana mea, numai eu gandesc asa. M'as bucura sa mai gasesc un ratacit ca mine. Care sa ma inteleaga. Dar nu cred ca exista o persoana care sa ma inteleaga pe mine. Daca nici eu nu ma inteleg pe mine, cum sa ma inteleaga altii? Vorba lu' Chirila: e pur si simplu o realitate cruda. Chiar ca e cruda. Da' ce pot eu sa fac? Sa tac si sa indur. Ca nu am ce sa fac. Nu mai pot. Nu mai suport. Si tre' sa suport. Imi e frica si tremur...de un nou 'cutremur'...