you know you're right..

i will never bother you
i will never promise to
i will never follow you
i will never bother you
never speak a word again
i will crawl away for good
i will move away from here
you won't be afraid of fear
no thought was put into this
i always knew it would come to this
things have never been so swell
i have never failed to fail..

de ce? ca se duce tot pe pula , de aia. tot ce e frumos, ce merita sa'i acorzi atentie, ce merita amintit, chestiile elementare, care's minunate prin definitie. tot se ofileste, ne ingropam singuri in minciuni si prejudecati, ne ascundem mereu dupa aceleasi masti scarboase, apoi alergam printre blocurile gri si urate, plangandu'ne ca ne'am pierdut. ne'am pierdut in iadul pe care tot noi l'am creat. am devenit atat de urati, rai, monstruosi chiar, incat am uitat cine suntem defapt si ce ne dorim pe planeta asta. si, usor usor, am distrus'o. dupa ne'am dat seama ca nu e bine, si am incercat sa reparam. ce'a iesit? si mai multa distrugere. ne'am departat si mai mult de la adevarata frumusete si implinire. am si gasit o scuza pentru asta, bineinteles. doar e tipic fiintei umane sa'si gaseasca o portita de scapare. am bagat toate lucrurile minunate intr'un sac, am scris pe el "vise", l'am pus in pod si l'am lasat sa putrezeasca acolo, spunand ca iti gasesti telul in viata stand la birou 24/7 , intre 4 pereti, ca sa castigi niste bani oricum o sa ii cheltui pe niste cacaturi absolut inutile, ca visele sunt pentru oameni aiuriti, si ca visele se sting, odata ce "te maturizezi". si cam asta'i viata "omului obisnuit", adica a sclavului societatii. si partea minunata e ca pe el nu il deranjaza asta, i se pare perfect normal, doar asta face toata lumea, nu ? poate chiar ii place sa linga in cur o mana de oameni inculti, pe care'i crede importanti.
revenind la societate.. aici vroiam sa ajung. ce dracu' s'a intamplat? cu oamenii, cu muzica, cu filmele, cu distractia ? cultura s'a dus, visele s'au dus, frumusetea se duce si ea, toate se schimba, prea mult, prea repede. si e din ce in ce mai rau, pentru ca nimeni nu mai face ceva din suflet. just like Dave Grohl said, nici muzica nu mai are suflet. cum spuneam, ne departam, si ne tot departam, parca fugim de noi.. de ce? vesnica intrebare.. de ce nu putem sa fim fericiti, pur si simplu, pentru ca suntem asa cum suntem ? de ce cautam mereu sa fim altcineva? de ce ne ascundem ? daca am incerca, MACAR DACA AM INCERCA, sa facem ceva diferit, ceva pentru noi, ceva bun, sa iubim, neconditionat, sa zambim mai mult, sa renuntam la cacaturile inutile, sa nu mai fim asa scarbosi, sa incercam..sa traim, sa simtim, sa fim oameni.. nu sa existam pur si simplu, ca o bucata de carne pusa in drum.

..and i fuckin' miss those times, cand stiam sa ne apreciem, nu ne judecam, ne distram impreuna, ne acceptam unii pe altii. mi'e dor de atatea persoane, care insemnau atat de mult, si'acum..nici nu mai stim unii de altii. i miss old friendships.. si, cel mai mult, cred ca..i miss myself, the way i used to be. da, urasc ce'am ajuns. but..still trying to change that. there's hope in everything.

si, in final, ce m'a determinat sa scriu asta, printre multe altele.. 20 februarie '67..happy bithday, Kurt, still too good for this planet. pentru ca a fost si este un geniu, si a reusit sa se remarce prin simpla existenta, prin muzica pe care a facut'o, pentru ca era el insusi, ceva ce rar mai gasesti acum. R.I.P, master..