I have to let go !

Si iata cum sunt pe punctul sa ma distrug asa, frumos, cu manuta mea. Doamne, cum sa gandesti asa? Cum? Cum sa fi atat de prost incat sa vrei sa renunti la tot ce e bun si la toti cei care te iubesc cu tot cu defecte, asa cum esti tu? Cum sa tanjesti dupa niste clipe moarte, care n'o sa se mai intoarca niciodata? Cum? Spuneti'mi si mie ! CUM ??!! Sa lasi 5 amarate de zile sa strice tot, sa dai cu piciorul unor sanse de care, poate, nu vei mai avea parte, sa iti bati joc fara sa clipesti de niste oameni care nu ti'au facut nimic, sa vrei sa te razbuni si sa ii faci sa sufere pe cei care nu merita. Totusi, e bine ca sunt constienta ca singura persoana pe care as putea sa ma razbun sunt chiar eu, pentru ca imi fac singura rau. De ce? As vrea din toata inima sa stiu, ca sa pot sa ma schimb, sa pot sa fac ce e bine, pentru mine, pentru toti. Imi e scarba de mine, de ce am facut, in ce hal am ajuns, am ajuns sa fac si sa spun lucruri la care strambam din nas acum ceva timp, am ajuns ca naiba ! Si recunosc asta. Am incercat sa ma schimb, sa fiu din nou cum eram inainte, sa renunt la proastele obiceiurile pe care le'am capatat, sa ma bucur de ce am, sa uit tot ce s'a intamplat, sa'mi vad de ale mele, sa'mi pese doar de prezent, sa traiesc clipa, sa'mi iubesc viata asa cum e ! Am ramas numai cu speranta ca lucrurile o sa se aranjeze de la sine, c'o sa ma linistesc. Si asa a si fost. M'am calmat. Am avut ocazia sa fiu fericita si n'am irosit'o. Acum ma intreb daca e bine ce am facut...si, desi doare, doare cumplit, il las in urma. Poate nu e chiar asa cum am sperat, dar macar sunt fericita si asta e tot ce conteaza pentru moment.